Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici despre întâlnirea ființei umane cu Dumnezeu: „Aceasta este misticism. Este o apariție rară care presupune o religiozitate, o tehnicitate pe care nu o stăpânește oricine”

Publicat: 15/08/2022, 11:00
Actualizat: 15/08/2022, 11:10

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici vorbește despre întâlnirea cu Dumnezeu în ediția de sâmbătă, 13 august a podcastului ALTCEVA,  găzduit de Adrian Artene. Om de știință și reputat neurolog, Bălăceanu-Stolnici explică distincția între misticism, o disciplină strictă cultivată de anumite ramuri ale Bisericii, care duce la întâlnirea cu Dumnezeu, și conștiința existenței Sale, care este cu totul altceva.

Întrebat dacă L-a întâlnit pe Dumnezeu, Bălăceanu-Stolnici spune că „aceasta este o pretenție mare”.

„Aceasta nu este nici știință, nici religie. Aceasta este misticism. Și există acest misticism care este cultivat mai ales unele ramuri ale Bisericii, la călugării isihaști, există o doctrină a isihasmului – încă din Evul Mediu și dezvoltată în Renaștere, cultivată în special de călugării de la Muntele Athos care codifică mijloacele prin care un om credincios poate să ajungă într-un anumit contact cu Dumnezeu. Contactul mistic, descris ca un fel de lumină, sau ca apariția unor figuri divine. Dar aceasta este o apariție rară care presupune o religiozitate, o tehnicitate pe care nu o stăpânește oricine. Și e un fenomen care nu intră în posibilitatea de studiu a științelor exacte.

Existența lui Dumnezeu este cu totul altceva. Aici sigur că științele exacte doresc să fie eliberate de prezența supranaturalului. Științele exacte nu au nevoie de ipoteza existenței lui Dumnezeu. Toate fenomenele trebuie să aibă o explicație în legile naturii.

Sunt oamenii care spun că pe lângă aceasta mai există un plan al existenței, și anume acela al vieții spirituale (…) Nu putem însă intra cu metodologia științifică să cercetăm lumea spirituală”, spune academicianul Bălăceanu-Stolnici.

Două repere teologice importante, care au inspirat pe creștinii ortodocși în viața de liniștire interioară, de isihie, au fost scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul și ale Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) în Sfântul Munte Athos, unde unii monahi s-au dedicat vieții contemplative, în liniște desăvârșită (gr. isihia – liniște). Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugării dedați acesteia se retrăgeau în locuri singuratice și – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realității, mai presus de impresiile simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplație lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față, relatează ro.ortodoxwiki.org.

Miezul doctrinei isihaste recunoscute în Ortodoxie constă în faptul că ființa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, și energiile Sale divine nu sunt separate, deși se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu ființa însăși a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oamenilor.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, în vârstă de 99 de ani, s-a născut la București în data de 6 iulie 1923. Este medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească, Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde a dat bacalaureatul în 1941. Între anii 1941-1947 a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie. În 1967 a fost confirmat Doctor în Științe Medicale de către IMF-București și Ministerul Învățământului.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
O țară din Europa ar putea reduce impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
×